Eu sunt un model pentru tineretul din ziua de azi şi nu Crin!
Poate nu o să mă credeţi dar am reuşit, am reuşit să votez şi sunt atât de obosit. Nu am muncit în viaţa mea cum am muncit astăzi, nu am depus în viaţa mea atâta efort pentru nimic. Am cucerit Everestul, am traversat Atlanticul înot, mi-am ţinut respiraţia până la fundul Pacificului şi după ce am dat o băşină (pârţ?) am înotat până la suprafaţă depăşind-o în viteză, alură, miros.
Primul loc în care mi-am dorit foarte mult să-mi exercit forţa brandului cetăţenesc a fost Gara de Nord. Tocmai aud cuvintele atitudine, caracter, dialog, stare de fapt, vot, dosar, sondaj la televizor, ruptură, secţii speciale, toate la televizor. Trecem peste. La Gara de Nord, vă spun sincer că am văzut la coadă un aurolac, cu pungă cu tot, în afară de mine, pregătit să voteze. Nu ştiu ce să înţeleg din asta,nu ştiu dacă avea buletin, poate că avea, eu am, în fine, ideea e că mulţi s-au aşezat la coadă pentru că au văzut că e coadă. Sunt sigur că au fost şi multe cazuri din astea. Mi-am spus că nu e cazul să stau atât de mult acolo doar dacă pot să bag mâna în urna cu buletine de vot şi să scot un iepure, un kil de lapte sau nişte cozonac, că vin sărbătorile, ce votul meu. Am fost informat de către o doamna agent poliţist că pot să votez şi la Şcoala nr 1, din spatele agenţiei de voiaj CFR. Votul călător. În timp ce mă îndreptam spre această şcoală, ca fapt divers, pot să spun că am văzut cea mai numeroasa haită de câini din Bucureşti, peste 30. Toţi probabil că veneau de la vot. “Oamenii poate chiar vor sa voteze!” aud la teveu. Dau de altă coada, oameni, câini, porci, lebede şi un pescăruş. 51 de infracţiuni, uau! Eu zic că e puţin. Hotărăsc să mă duc în canal, să beau ceva, să mănânc şi să fumez şi, poate, să văd dacă e posibil să votez acolo. Chiar mă gândeam cum ar fi să fac o cabină de vot publică, aşa, la mişto, în canalul meu de pe strada Toamnei.
Îmi iau inima în dinte şi sar în 311 spre Universitate. Hotărăsc să mă plimb puţin, că e vremea frumoasă şi ca să-mi limpezesc gândurile înainte de marea decizie. Ajung, în cele din urmă.La Facultatea de Drept. Sunt întâmpinat de un poliţai care mă întreabă dacă stau în Bucureşti. Îi spun că da, dar nu am buletin de capitală. Pe burtos îl pufneşte râsul şi îmi spune că nu am nici o şansă să votez până la 8. Îi spun că am timp până la 9. El râde în continuare privind puhoiul care venea în urma mea. După ce m-am îndreptat spre sala de la subsol am ramas iarăşi cu buletinul în aer. Vot pe întuneric. M-am uitat la coadă, ea la mine şi am plecat. Mai aveam un ultim bastion unde puteam să dau un asalt.
Am luat metroul de la Eroilor şi am ajuns în Regie. De la ieşirea staţiei Grozăveşti până pe partea căminelor trebuie să o iei printr-un fel de labirint de şoricei de laborator. Mă simţeam urmărit, analizat. În tot acest timp puhoiul mă întreba unde se votează. Nimeni nu m-a întrebat unde e maxul sau princess. Poate că toţi ştiu unde e sau, cine stie, poate că toţi chiar se duceau la vot.
Când am ajuns, am zis că asta e, acum ori în turul 2, o dată. În toţi anii de facultate nu am vazut atâţia oameni, studenţi, la un loc. Nici la concerte, nici la cursuri, nici la cantină, pe vremea când era una. Şi tot veneau.
Atâţia tineri care au convingeri politice atât de puternice încât să stea la cozile alea. Să fie oarecum un complex al tinerilor? m-am întrebat. Se simt oarecum vinovaţi că nu au stat la coadă la carne înainte de 89 şi încearcă acum să recupereze; să ajungă şi ei la vârsta de 50 – 60 de ani şi să le spună copiilor: „Ahh, pe vremea mea, la votul din 2009, am stat la o coadăăăăăăăăăă! Nu ştiţi voi. Au murit oameni de plictiseală, alţii s-au sinucis, alegerea unui candidat fiind una atât de grea, nu stii nimic, băi mucea! Şi gandeşte-te că am votat pentru tine, să-ţi fie ţie mai bine!” A fost incredibil. Efectul magic al unui şir de oameni care aşteaptă ceva şi-a spus încă o data cuvântul. Mulţi veneau cu prietenele: “Hai, măi pui, votăm şi mergem în club. Nici nu dureaza mult, închizi ochii şi pui ştampila, nu te doare, nu nimic.” “Bine, dragă, cu cine vrei să votez?”. Unii au venit singuri, la agăţat: “ Şiiiii, la vot, ha? Ea: Da. El: Şiiii, vrei s-o facem împreună?”
Am ajuns, în cele din urmă, în faţa unui bătrânel cam plictisit.Completez ce e de completat şi, când să semnez, nu mai merge pixul. Îl rog politicos dacă poate să-mi dea altul, îmi ieşise o mâzgălitură asemănătoare cu o pulica de porc. “Las’ aşa, merge, şi-aşa pe ăla l-am adus eu de acasă.”
Mi-am făcut cruce cu ştampila, pe frunte, pe buric şi pe branduri, apoi am votat! A fost greu, dar a meritat. O să mă piş pe generaţiile viitoare. Simona Tache preşedinte!
ieri mi s-a tăiat curentul la birou. nu, nu pentru că n-aş fi plătit, ci din alte motive, contractuale. o condiţie pusă de un conţopist din pix (n-am mai întîlnit-o la nici un alt furnizor de servicii), cum că trebuie să aduc o hîrtie pe care nu o aveam. şi nu este vina mea că nu o aveam. aşa au fost circumstanţele, n-am putut s-o obţin la timp. m-am hotărît, astfel, să protestez violent aseară. după ce am ajuns acasă, pe la şapte, mi-am făcut toate cele trebuincioase, apoi am stins lumina. protestul meu a luat forme violente pe alocuri, manifestîndu-se prin sforăituri. exceptînd o pauză de pipi, cîndva pe la 2 noaptea, protestul a ţinut pînă dimineaţă. încă nu am nici o statistică oficială asupra numărului de victime. mulţumesc că mi-aţi acordat un minut din timpul dumneavoastră pentru a citi această postare.
O găsiţi aici, pe lîngă interviul realizat ieri de Bleen.
Gata! M-am decis! Am coaiele să o fac! Eu, cu votul meu, am puterea de a schimba ceva în ţara asta! Ca şi voi, după douăzeci de ani de politică m-am ales cu scîrba. De ce Băsescu vrea un al doilea mandat? Ce-mi oferă Crin? Nu pot vota cu un Prostănac de stînga ţinut în braţe de hrebenciuci! De ceilalţi ce să mai zic? Totuşi… există unul care îmi place. Nu, nu s-a înscris în cursa electorală. Dar el este acolo, chiar în acest moment se află în campanie. În Bucureşti, în Craiova, în Măcin…
Este singurul candidat, dragii mei, care îmi oferă două certitudini într-una singură: 1. va cîştiga alegerile din primul tur, astfel că votul şi banii mei nu se vor irosi; şi 2. că îşi va respecta promisiunile, punct cu punct, pe toată durata mandatului. Candidatul meu se numeşte Nimeni. Domnul Nimeni:
Domnul Nimeni este candidatul care rezolvă fără cel mai mic efort toate problemele mele, toate frămîntările mele, toată nemulţumirea şi furia pe care le-am acumulat în aceşti douăzeci de ani. Este a treia cale!
Îmi este imposibil să-mi imaginez, în următorul mandat, toate talkshow-urile cu tunurile pe un singur personaj: Nimeni şi flota, Nimeni şi serviciile, Nimeni şi Elena Udrea, Nimeni şi Hayssam. Va fi linişte, dragii mei! Va fi pace. În locul analiştilor studiourile se vor umple de laptopuri cîntătoare! Beethoven vs. Ceaikovski. Doar mogulii se vor mai înţepa, discret, în culise, pentru supremaţia în rating. Ce motiv ar avea să îl atace pe Nimeni, să îl şantajeze, să îi stabilească agenda? Nu, presa nici nu-l va iubi, nici nu-l va urî, îl va trata cu imparţialitate, indiferenţă şi profesionalism. Patriciu a făcut primul pas, dovedindu-şi, încă o dată, intuiţia de geniu, prin recenta campanie de la “Adevărul”. De ce să sacrifici un jurnalist trimiţîndu-l să scormonească o afacere de corupţie? De ce să îi strici nervii şi coloana legîndu-l de dimineaţa pînă noaptea tîrziu pe pe un scaun ca să se certe… cu cine? Cu Nimeni? Un editorial despre vremea de afară este infinit mai util şi mai plăcut citirii decît o flegmă pe obrazul unui politician!
Candidatul meu, Domnul Nimeni, nu va numi un prim-ministru. El se va numi prin propria voinţă, fără semnătură, fără camere de luat vederi. Preşedintele Nimeni nu va semna nimic. La ce i-ar folosi o semnătură? Ca să întoarcă legi venite spre promulgare? Cu Preşedintele Nimeni la Cotroceni, legile se vor promulga pe bandă, de la sine! Ce dacă sînt legi proaste? Care-i problema, oricum îmi va merge la fel de prost, indiferent de lege!
Votaţi-l pe Nimeni! Votaţi candidatul votului nul! Este candidatul meu, al tău, al celor care am tăcut cinci ani de zile, al celor conştienţi că votul nostru nu va schimba nimic, al celor răzvrătiţi împotriva unei clase politice care se iroseşte în scandaluri şi certuri! Ne-am săturat! Şi noi avem dreptul la un candidat! Nimeni Preşedinte!
Ca să nu spuneţi că sînt un susţinător fanatic al Preşedintelui Nimeni, recunosc că acesta are, totuşi, două defecte. Nimeni nu se prezintă la întîlniri. În limbaj electoral, e punctual prin absenţă. Dar ce contează cînd faci economie de avioane, delegaţii, maşini blindate şi sepepişti? Al doilea defect este faptul că Preşedintele Nimeni nu vorbeşte nici o limbă străină. Între noi fie vorba, nu vorbeşte nici româna. Partea bună e că tace englezeşte fără acel supărător accent balcanic, iar obsedanta sintagmă “care este” va fi înlocuită de una mult mai adecvată realităţilor curente – “care nu este”.
Nu vreau să-mi arog merite pe care nu le am. Nu sînt cel care a lansat opţiunea Nimeni. Ea aparţine, dacă vreţi, unor lideri de opinie consacraţi, celebrul jurnalist Cristian Tudor Popescu şi preşedintele de cinci mandate al Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu. Primul spunea, recent, sub protecţia anonimatului: Doamnaa… moravuri discutabile… ca practicant al sportului alb, îl susţin, dom’ne! L-am cunoscut pe acest Nimeni dinainte de revoluţie, dom’ne! Era păăă… vremea cînd practicam ingineria science fiction, doamnaa… moravuri! Ce pot să spun despre el, mi-a plăcut foarte mult ca prezenţă, dom’ne, era o prezenţă foarte agreabilă! Ştia, şi o spun cu mîna pă inimă, avea o tăcere aparte!
Cel de-al doilea lider de opinie care îl susţine pe Domnului Nimeni, Cristian Pîrvulescu, susţinea şi el, nu de mult, tot sub protecţia anonimatului, următoarele: La ce bun un referendum cînd, pentru a reduce numărul de politicieni, pentru a scăpa de corupţia din politică, pentru a scăpa de scandalurile care ne invadează televizoarele, avem la îndemînă un instrument sută la sută democratic de a elimina politicienii din viaţa publică? Cred, iată, că, după douăzeci de ani de lupte mai mult sau mai puţin intestine, în sfîrşit, cineva, un candidat, adică Nimeni va pune pe făgaş liniştea pe care o aşteaptă de atîta vreme instituţiile statului!
Ca să închei, îi voi acorda, prin votul meu alb, toată încrederea Domnului Nimeni, singurul capabil să rezolve o problemă caracteristică societăţii româneşti în toată profunzimea ei, problema responsabilităţii, exprimată dealtfel şi în sloganul lui electoral: Nimeni nu e de vină!
Aici.
Adică în locul ăsta.
Unde scrie click.
Este bine şi aici.
Mîine veţi auzi întrebările voastre rostite cu voce suavă, rodicobecleaniană, de însuşi bleen, la care va răspunde dictatorul superînsuşi, mîine la ora 11.00 dimineaţă, pe basescu-live.ro.
La insistenţele cititorilor, bleen va purta o rochie superbă, semitransparentă, cu decolteu mare, dar nu ăsta va fi subiectul discuţiei.
Bătălia pentru Cotroceni este sterilă. Mi-am dat seama văzînd, astăzi, o ştire pe Realitatea TV. De acum înainte, preşedintele senatului face agenda guvernului (nici măcar prim-ministrul, nici măcar preşedintele). Agenda parlamentului o va face, în continuare, Felix.
Din ştire mai rezultă că Filat s-a întîlnit şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, cu ministrul interimar de externe şi cu şeful statului. Dar palma a bătut-o cu preşedintele Senatului, să fie clar, da?
Ştirea este aici. În momentul în care va apărea pe video, voi posta linkul.
Mă simt datoare să ofer nişte răspunsuri unor nedumeriri exprimate de un cititor la postarea precedentă.
În mod tradiţional, acest blog este dedicat cultului personalităţii. Poate un pic mai mult de atît, aş zice chiar secta personalităţii. Erezia personalităţii. Însă, dacă ţin bine minte, nu am scris nicăieri că este apolitic. Nu este nici un blog dedicat exclusiv politicii. Însă, din cînd în cînd, şi acest blog simte nevoia să se suie frumuşel în lăptopuţul cumpărat în leasing şi să se ducă la vot.
Consider că subiectele SRS-Chirieac-Macovei şi Realitatea TV sînt importante şi vor fi chiar şi după încetarea campaniei electorale. Nu mă obligă nimeni şi nimic ca, imediat ce apare o bombă în presă sau pe bloguri, să postez şi eu ceva. Sînt alţii care o fac mult mai bine.
Acelaşi cititor confundă flatulozitatea mea cu – citez - “chiloţii tetra nespălaţi marca băsescuzatu”; am încheiat citatul. Să ne lămurim: dacă sînt simpatizant Băsescu, postările mele nu vor mirosi niciodată nici a crini, nici a prostie nedisimulată. Vor mirosi a exact ceea ce vreau eu. E vreo problemă? Trebuie să mă scuzatu?
Şi, pentru că au apărut deseori confuzii, o mai spun încă o dată: nu sînt Simona Tache, sînt doamna de moravuri discutabile care se exprimă cu flatulozitate. Opiniile mele politice nu au nici o legătură şi nu coincid cu ale Dumnezeei.
Răzvan Dumitrescu susţine că sursa “Curentul” a fost foarte puţin credibilă şi nu au avut timp să întrebe toţi oamenii implicaţi, să dea nişte telefoane, etc.
Răzvan Dumitrescu recunoaşte că o înregistrare recunoscută de participanţii la discuţie (e drept, la publicaţii mult mai mici decît un colos specializat în informaţie) nu este o sursă credibilă.
Răzvan Dumistrescu recunoaşte că Realitatea TV a tăvălit în căcat meseria de jurnalist. Nu Roşca Stănescu, nu Bogdan Chirieac, ci Realitatea TV. Chiar în acest moment în cuvă studio se află SRS-ul, pe programul cu prespălare, pentru eliminarea petelor dificile.
Vă mai zic una tare? Cei mai slabi cu nervii încep să cedeze. Cine sînt mai slabi cu nervii? Liberalii. De ce? Pentru că au fost aleşi, ici şi colo, pe locurile 2 şi 3. Ce ne facem dacă guvernul boc rearanjează un pic colegiile din pix? Că liberalii nu o să mai aibă prea mulţi parlamentari de-a lela. Şi nu le e la îndemînă să tot bage bani în alegeri, nici măcar lor.
Sursa
Crin Antonescu: Dacă aş fi pus în situaţia, astăzi, să votez între Traian Băsescu şi oricare alt candidat…
Robert Turcescu: Aşa…
Crin Antonescu: …oricare alt candidat, l-aş vota pe celălalt. E, însă, un răspuns… un răspuns pe schelă, aşa…
Robert Turcescu: Traian Băsescu versus… Corneliu Vadim Tudor
Crin Antonescu: Inclusiv.
Robert Turcescu: Traian Băsescu versus Gigi Becali
Crin Antonescu: Inclusiv. Nu pentru că personajele respective ar fi mai bune pentru această funcţie, în general, decît Traian Băsescu, nu se pune problema. Traian Băsescu este un om politic redutabil, pentru că Traian Băsescu a ajuns în sfîrşitul acestui mandat în pragul nerespectării structurilor elementale din democraţie, a ajuns într-un soi de… nu dictatură, pentru că nu-i permite contextul, într-un soi de abuz perfect, şi un al doila mandat ar fi, după părerea mea, extrem de periculos pentru democraţie, nu doar din cauza lui Traian Băsescu, ci din cauza acelor oameni din România care întotdeauna sînt gata să ajute pe cineva să degenereze în dictatură.
Sursa. De la minutul 30′
Măuzes
doamna de moravuri discutabile care se exprimă cu flatulozitate
Sfantul Yodda Guţăzătorul
